Un incendiu a izbucnit în această după-amiază la o locuință particulară din orașul Mizil, pe strada Soldat Erou Enache Ilie.
Pentru gestionarea situației, au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Mizil, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Pentru gestionarea situației, au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Mizil, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta într-o cameră a locuinței, fiind localizat în scurt timp. Din nefericire, în interiorul casei a fost găsită o femeie în vârstă de 90 de ani, care nu prezenta semne vitale, fiind declarată decedată.
Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului, acesta fiind lichidat. Flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați.
La finalizarea intervenției, cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind o lumânare lăsată nesupravegheată.
Pentru prevenirea unor astfel de tragedii, reamintim populației o serie de măsuri importante de siguranță:
- Nu lăsați niciodată lumânările aprinse nesupravegheate! Stingeți-le întotdeauna când părăsiți încăperea sau înainte de a merge la culcare.
- Așezați lumânările pe suprafețe stabile, departe de perdele, mobilier, materiale textile sau alte obiecte care se pot aprinde ușor.
- Acordați o atenție deosebită persoanelor vârstnice sau celor care au nevoie de sprijin, asigurându-vă că acestea nu folosesc surse de foc deschis fără supraveghere.
ISU Prahova

