Săptămâna Protecției Civile a ajuns la final!
Cu prilejul sărbătoririi celei de-a 93-a aniversări a Zilei Protecţiei Civile din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Șerban Cantacuzino” al judeţului Prahova a organizat o serie de activităţi menite să dezvolte comportamentul preventiv al cetățenilor în diferite situații de urgență, acestea fiind destinate tuturor persoanelor, indiferent de categoria de vârstă din care fac parte sau de ocupația pe care o au.
Astfel, în perioada 26 februarie – 04 martie 2026, s-au desfășurat activități în cadrul evenimentului ”Săptămâna Protecției Civile”, astfel:
26.02 – 04.03.2026 - Acțiuni teoretice și practice de instruire privind tehnicile de acordare a primului ajutor și modul de comportare specific tipurilor de risc generatoare de situații de urgență, precum și exerciții de evacuare, desfășurate în peste 45 de unități de învățământ (de nivel gimnazial, liceal și universitar) din întreg județul.
26.02.-04.03.2026 - Zilele porților deschise și expoziții de tehnică la sediul ISU PRAHOVA, precum și la sediile subunităților de intervenție din județ.
28.02-01.03.2026: Au fost organizate puncte de informare preventivă în zone cu aflux mare de persoane, în zona stațiunilor turistice din județ, în colaborare cu Salvamont Prahova și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Aguza, în următoarele locații: Pârtia Kalinderu Bușteni, Pârtia Sorica Azuga și Pârtia Cazacu Azuga, fiind distribuite materiale de informare preventivă unui număr de peste 460 de cetățeni.
precum și în centrele comerciale din municipiul Ploiești: Complex Comercial AFI Ploiești, Complex Comercial Prahova Value Center și Complex Comercial Shopping City Ploiești.
01.03.2026: Ziua informării preventive în lăcașurile de cult, fiind desfășurate activități cu caracter preventiv cu sprijinul personalului clerical, premergător sau după încheierea slujbelor religioase în 19 locații din județ.
În același interval, au fost desfășurate 11 exerciții de evacuare, precum și 3 exerciții de adăpostire.
De asemenea, amintim faptul că, ieri, 4 martie 2025, s-au împlinit 49 de ani de la cel mai puternic cutremur din istoria modernă a României, de 7,2 grade pe scara Richter. Peste 1.500 de oameni au murit atunci, iar alte 11.000 de persoane au fost rănite. Câteva mii au rămas fără locuințe. În anul 2015, IGSU a lansat Campania Naţională de Informare şi Pregătire a Populaţiei „Nu tremur la cutremur”, cu scopul principal de a informa corect cetăţenii cu privire la modalităţile prin care se pot proteja împotriva unui seism. Prin intermediul acestei campanii se urmărește conștientizarea și pregătirea populației pentru a reacționa corect în situația producerii unui cutremur de magnitudine ridicată. Grupul țintă este reprezentat de copii, tineri și adulți, atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Această campanie a fost promovată și în acest an, în contextul Săptămânii Protecției Civile.
Având în vedere că o mare parte a populaţiei este vulnerabilă în cazul producerii unui cutremur, consecinţele unui astfel de eveniment impredictibil depind în bună măsură de modul în care fiecare cetăţean înţelege să se pregătească şi să se comporte corect într-o astfel de situaţie.
***
Vă reamintim că informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro. De asemenea, puteți descărca noua aplicație DSU.
Fii informat și fii pregătit oriunde, oricând!
Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare IOS, dar și Android și poate fi descărcată gratuit, accesând unul din următoarele link-uri: App Store ( https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906); Google Play ( https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu ).
Compartimentul Informare și Relații Publice

