Peste 200 de misiuni și intervenții în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada Sărbătorilor Pascale, pompierii din cadrul ISU Prahova au desfășurat o activitate susținută, intervenind pentru gestionarea a nu mai puțin de 216 misiuni și situații de urgență. Ponderea cea mai mare a intervențiilor a fost reprezentată de urgențele medicale, care au însumat 163 de cazuri, evidențiind încă o dată rolul esențial al echipajelor SMURD în acordarea primului ajutor calificat. De asemenea, 53 de intervenții au vizat gestionarea unor situații de urgență diverse.

Pe linia stingerii incendiilor, salvatorii au acționat pentru localizarea și lichidarea a 13 incendii, dintre care 5 au fost incendii de vegetație uscată. În paralel, aceștia au intervenit în alte 11 situații în sprijinul comunității, acțiuni ce au inclus deblocarea ușilor de acces în locuințe pentru a permite intervenția echipajelor medicale în cazul unor persoane cu probleme de sănătate, acordarea de sprijin persoanelor nedeplasabile, degajarea unui copac căzut, precum și asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor în contextul unor posibile scăpări de gaze.

În acest interval, 152 de persoane au beneficiat de asistență medicală de urgență acordată de paramedicii SMURD. Totodată, pompierii prahoveni au intervenit la 14 accidente rutiere, unde au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Persoanele rănite au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD și SAJ, iar, în funcție de gravitatea situației, au fost transportate ulterior la unități spitalicești pentru investigații și tratament de specialitate.

Un accent deosebit a fost pus și pe prevenție, în special în noaptea de Înviere, când pompierii ISU Prahova au fost prezenți în teren pentru a se asigura că slujbele religioase dedicate Sărbătorii Paștelui se desfășoară în condiții de deplină siguranță. Astfel, au fost derulate 18 misiuni de prevenire a incendiilor în proximitatea lăcașurilor de cult unde se estima un aflux ridicat de credincioși. Din fericire, toate aceste activități s-au desfășurat fără incidente, nefiind înregistrate situații deosebite pe parcursul întregii perioade.

                                                                            ***

 

            Vă reamintim că informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

            De asemenea, puteți descărca noua aplicație DSU. Fii informat și fii pregătit oriunde, oricând!

            Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare IOS, dar și Android și poate fi descărcată gratuit, accesând unul din următoarele link-uri:

·       App Store ( https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906);

·       Google Play ( https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu ).

***

            În continuare, pompierii salvatori prahoveni rămân mobilizați pentru a acționa cu operativitate în sprijinul semenilor.

                                                                                     Compartimentul Informare și Relații Publice