În perioada ultimele 72 de ore, pompierii din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 124 de misiuni și intervenții, dintre care 34 au fost intervenții în situații de urgență, 89 urgențe medicale și o activitate de îndrumare și control.

Echipajele de salvatori au acționat pentru localizarea și lichidarea a 16 incendii. Dintre acestea, 13 au fost arderi necontrolate (incendii de vegetație uscată sau coșuri de fum), fiind lichidate în cel mai scurt timp fără să ridice probleme deosebite, iar alte 3 incendii s-au manifestat la locuințe. Incendiile de locuințe au afectat gospodării din localitățile Tătaru, Ștefești și Teșila, evenimentele nefiind soldate cu victime.

      În intervalul de referință, pompierii militari prahoveni au acționat și în alte 8 intervenții în sprijinul comunităților, care au vizat deblocarea ușilor de acces în locuințe, pentru a facilita accesul echipajelor medicale la persoane cu probleme de sănătate, asistența unor persoane nedeplasabile și salvarea unui animal.

           În acest interval, 92 de persoane au avut nevoie de asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.

      Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la 7 accidente rutiere. Persoanele rănite în aceste evenimente au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajelor SMURD și SAJ alocate fiecărui caz și, dacă s-a impus, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

***

            Dintre situațiile de urgență gestionate de către pompierii militari prahoveni în acest sfârșit de săptămână, intervențiile de amploare au fost cele două incendii care au afectat locuințe din localitățile Tătaru și Teșila. Astfel, sâmbătă noapte, pompierii militari prahoveni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință particulară din localitatea Tătaru. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Punctului de Lucru Apostolache, cu o autospecială de stingere, precum și de la Garda de Intervenție Urlați, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului locuinței, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Pompierii au acționat pentru localizarea incendiului, reușind să împiedice extinderea flăcărilor, ulterior intervenindu-se pentru lichidarea completă a acestuia. În urma incendiului, două persoane au suferit atacuri de panică, fiind asistate la fața locului de către echipajul SMURD, acestea refuzând transportul la spital. La finalizarea intervenției, a fost stabilită cauza probabilă a producerii incendiului: coș de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere.

            De asemenea, duminică după amiază, pompierii militari prahoveni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Valea Doftanei, sat Teșila. La locul evenimentului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Punctului de Lucru Valea Doftanei, cu o autospecială de stingere, Detașamentului Câmpina, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, precum și din cadrul Detașamentului Sinaia, cu o autospecială de stingere. Ulterior, având în vedere amploarea incendiului, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu o autocisternă de la Detașamentul Câmpina. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, existând risc de propagare la construcțiile învecinate. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să împiedice extinderea acestuia, nefiind înregistrate victime.

       ***

            Vă reamintim că informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

            De asemenea, puteți descărca noua aplicație DSU. Fii informat și fii pregătit oriunde, oricând!

            Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare IOS, dar și Android și poate fi descărcată gratuit, accesând unul din următoarele link-uri:

·       App Store ( https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906);

·       Google Play ( https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu ).

***

            În continuare, pompierii salvatori prahoveni rămân mobilizați pentru a acționa cu operativitate în sprijinul semenilor.

  Compartimentul Informare și Relații Publice