Activitățile dedicate Zilei Informării Preventive și Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre
Cu prilejul Zilei Informării Preventive și al Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre, sărbătorite în data de 13 octombrie, pompierii militari prahoveni au desfășurat o serie de activități de informare și educare preventivă, menite să contribuie la creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la riscurile existente și la măsurile de prevenire și protecție în situații de urgență.
Activitățile s-au derulat în unități de învățământ din municipiul Ploiești și din localitățile Bertea și Aluniș, precum și în marile centre comerciale din municipiul Ploiești. Cu această ocazie, pompierii au interacționat cu elevii, cadrele didactice și cetățenii, oferind informații și recomandări practice privind prevenirea situațiilor de urgență și adoptarea unui comportament adecvat în cazul producerii acestora.
Discuțiile au vizat riscuri precum incendiile, inundațiile și cutremurele, fiind prezentate măsuri concrete de prevenire, reguli de comportare în situații de pericol și modalități prin care fiecare persoană își poate proteja propria viață, precum și pe cea a celor din jur.
Informarea preventivă și pregătirea populației reprezintă componente esențiale ale eforturilor de reducere a riscurilor de dezastre. Cunoașterea pericolelor, identificarea măsurilor de protecție și formarea unor deprinderi corecte de reacție pot contribui semnificativ la limitarea consecințelor situațiilor de urgență.
Pentru a fi pregătiți în fața unor astfel de evenimente, cetățenii pot accesa platforma națională www.fiipregatit.ro, unde sunt disponibile ghiduri și recomandări privind comportamentul în diferite situații de risc, sau pot utiliza aplicația mobilă DSU, prin intermediul căreia pot primi informații utile pentru siguranța personală și a comunității.
Pompierii militari prahoveni continuă activitățile de informare și educare preventivă, în vederea consolidării unei culturi a prevenirii și a responsabilității la nivelul comunității.
Fii informat! Fii responsabil! Fii pregătit!
Compartimentul Informare și Relații Public



