138 de intervenții și misiuni în acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 138 de misiuni și intervenții, dintre care 24 au fost intervenții în situații de urgență, 112 urgențe medicale și 2 activități de îndrumare și control.

Echipajele de pompieri au acționat pentru localizarea și lichidarea a 3 incendii, fiind vorba despre un incendiu produs la un contor electric, un incendiu de paie și resturi vegetale, precum și unul de vegetație uscată, toate lichidate în cel mai scurt timp de către echipajele de intervenție. În același interval, pompierii prahoveni au acționat și în alte 12 intervenții în sprijinul comunităților, care au vizat deblocarea ușilor de acces în locuințe, pentru a facilita accesul echipajelor medicale la persoane cu probleme de sănătate, asistența unor persoane nedeplasabile, salvarea unor animale și o misiune de asigurare a zonei în cazul prezenței de scântei la rețeaua electrică, până la sosirea echipei specializate.
În acest interval, 112 persoane au avut nevoie de asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.
Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la 10 accidente rutiere. De asemenea, echipajele SMURD, alături de cele SAJ Prahova, au acordat primul ajutor calificat victimelor rezultate în urma evenimentelor rutiere și, acolo unde s-a impus, au transportat victimele la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Duminică după-amiază a fost emis un mesaj de avertizare Ro-Alert în contextual prezenței unui animal sălbatic (urs) pe strada Al. I. Cuza din municipiul Câmpina, zona fiind asigurată de o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Câmpina.
***
Vă reamintim că informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro. De asemenea, puteți descărca noua aplicație DSU. Fii informat și fii pregătit oriunde, oricând!

Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare IOS, dar și Android și poate fi descărcată gratuit, accesând unul din următoarele link-uri:  App Store ( https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906);  Google Play ( https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu ). ***
În continuare, pompierii salvatori prahoveni rămân mobilizați pentru a acționa cu operativitate în sprijinul semenilor.


Compartimentul Informare și Relații Publice